Home » Știință » Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem nimic asemănător în Sistemul Solar. Este unică”

Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem nimic asemănător în Sistemul Solar. Este unică”

Publicat: 09.10.2024

Astronomii de la Universitatea din Arizona, SUA, împreună cu un grup internațional de cercetători, au observat atmosfera unei exoplanete fierbinți și umflate cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb al NASA.

S-a constatat că exoplaneta, care este de mărimea lui Jupiter, dar are doar o zecime din masa sa, prezintă o asimetrie est-vest în atmosfera sa, ceea ce înseamnă că există o diferență semnificativă între cele două margini ale atmosferei sale. Descoperirile sunt publicate în revista Nature Astronomy.

„Aceasta este prima dată când asimetria est-vest a unei exoplanete a fost observată în timp ce aceasta își tranzitează steaua”, a declarat autorul principal al studiului, Matthew Murphy. Un tranzit este atunci când o planetă trece prin fața stelei sale – așa cum face Luna în timpul unei eclipse de Soare.

Asimetria est-vest a unei exoplanete se referă la diferențe în caracteristicile atmosferice, cum ar fi temperatura sau proprietățile norilor, observate între emisfera estică și cea vestică a planetei. Determinarea existenței sau inexistenței acestei asimetrii este esențială pentru înțelegerea climei, a dinamicii atmosferice și a tiparelor meteorologice ale exoplanetelor – planete care există dincolo de Sistemul Solar, scrie EurekAlert.

Exoplaneta WASP-107b este blocată în rezonanță cu steaua-gazdă

Astronomii au aflat că exoplaneta WASP-107b este blocată în rezonanță cu steaua-gazdă. Asta înseamnă că exoplaneta este mereu orientată cu aceeași parte spre steaua sa. O emisferă este blocată în rezonanță și este orientată în permanență spre stea, iar cealaltă emisferă este mereu îndreptată în sensul opus față de stea, ceea ce înseamnă că există o parte cu zi permanentă și o altă parte cu noapte permanentă pe această exoplanetă unică.

Murphy și echipa sa au utilizat tehnica spectroscopiei de transmisie cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb. Acesta este instrumentul principal pe care astronomii îl folosesc pentru a obține informații despre ceea ce alcătuiește atmosfera altor planete, a spus Murphy.

Telescopul a realizat o serie de instantanee în timp ce planeta trecea prin fața stelei-gazdă, codificând informații despre atmosfera planetei. Profitând de noile tehnici și de precizia fără precedent a Telescopului Spațial James Webb, cercetătorii au reușit să separe semnalele din partea de est și de vest a atmosferei și să obțină o privire mai concentrată asupra proceselor specifice care au loc în atmosfera exoplanetei.

Exoplaneta WASP-107b este unică prin faptul că are o densitate foarte scăzută și o gravitație relativ scăzută, rezultând o atmosferă care este mai umflată decât ar fi alte exoplanete de masa sa.

„Nu avem nimic asemănător în Sistemul Solar. Este unică, chiar și în rândul populației de exoplanete”, a declarat Murphy.

WASP-107b, o exoplanetă unică

„În mod tradițional, tehnicile noastre de observare nu funcționează la fel de bine pentru aceste planete intermediare, așa că au existat o mulțime de întrebări interesante deschise la care putem începe în sfârșit să răspundem”, a spus Murphy. „De exemplu, unele dintre modelele noastre ne-au spus că o planetă precum WASP-107b nu ar trebui să aibă deloc această asimetrie – deci deja învățăm ceva nou.”

„Cercetătorii observă exoplanete de aproape două decenii, iar numeroase observații de la sol și din spațiu i-au ajutat pe astronomi să ghicească cum ar arăta atmosfera exoplanetelor„, a declarat Thomas Beatty, coautor al studiului și profesor asistent de astronomie la Universitatea din Wisconsin-Madison.

Murphy și echipa sa au lucrat la datele observaționale pe care le-au adunat și intenționează să analizeze mult mai detaliat ce se întâmplă cu exoplaneta, inclusiv prin observații suplimentare, pentru a înțelege ce determină această asimetrie.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Telescopul Webb a detectat vremea de pe o exoplanetă aflată la 280 de ani-lumină depărtare

A fost detectată o nouă exoplanetă de tip Jupiter

Pentru prima dată, NASA a detectat metan pe o exoplanetă îndepărtată

Posibile semne de viață descoperite pe o exoplanetă la 120 de ani-lumină distanță de Pământ

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vremea în România în următoarele săptămâni va fi deosebit de caldă
Vremea în România în următoarele săptămâni va fi deosebit de caldă
Cum ar putea cremele de protecție solară să agraveze poluarea oceanelor?
Cum ar putea cremele de protecție solară să agraveze poluarea oceanelor?
Cum a ajutat o carte poștală la reunirea unei familii după 121 de ani?
Cum a ajutat o carte poștală la reunirea unei familii după 121 de ani?
Cum îți dai seama dacă zahărul îți sabotează semnalele de foame și sațietate?
Cum îți dai seama dacă zahărul îți sabotează semnalele de foame și sațietate?
Recuperarea unor fragmente de proteine ​​vechi de 24 de milioane de ani de la animale dispărute deschide un „nou capitol” al biologiei
Recuperarea unor fragmente de proteine ​​vechi de 24 de milioane de ani de la animale dispărute deschide un „nou capitol” ...
Noua modă printre cimpanzei: animalele se afișează cu iarbă în urechi și alte orificii
Noua modă printre cimpanzei: animalele se afișează cu iarbă în urechi și alte orificii
Acum 130.000 de ani, neanderthalienii refoloseau oasele de leu de peșteră drept „unelte multifuncționale”
Acum 130.000 de ani, neanderthalienii refoloseau oasele de leu de peșteră drept „unelte multifuncționale”
Memoriile lui Casanova, legendarul aventurier venețian din secolul XVIII
Memoriile lui Casanova, legendarul aventurier venețian din secolul XVIII
Julian McMahon, jumătate om, jumătate demon în Charmed. Actorul care a locuit cel mai aproape de simbolul Hollywood
Julian McMahon, jumătate om, jumătate demon în Charmed. Actorul care a locuit cel mai aproape de simbolul Hollywood
Cele mai bune exerciții fizice diferă în funcție de personalitate
Cele mai bune exerciții fizice diferă în funcție de personalitate
Oamenii de știință au descoperit o legătura alarmantă dintre utilizarea Inteligenței Artificiale și psihopatie
Oamenii de știință au descoperit o legătura alarmantă dintre utilizarea Inteligenței Artificiale și psihopatie
O descoperire rară: Razele X dezvăluie cum se vindecau oasele de T. rex
O descoperire rară: Razele X dezvăluie cum se vindecau oasele de T. rex
Greu de ucis, dar în spațiu! Astronomii au descoperit o stea care „refuză” să moară
Greu de ucis, dar în spațiu! Astronomii au descoperit o stea care „refuză” să moară
Record istoric pentru Bitcoin. Cât valorează acum cea mai importantă criptomonedă din lume?
Record istoric pentru Bitcoin. Cât valorează acum cea mai importantă criptomonedă din lume?
Ford recheamă în service 850.000 de mașini. Ce problemă a fost descoperită?
Ford recheamă în service 850.000 de mașini. Ce problemă a fost descoperită?
Ziua de 9 iulie a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă, dar astronomii spun că urmează încă două zile mai scurte
Ziua de 9 iulie a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă, dar astronomii spun că urmează încă două zile mai scurte
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Ce spune Elon Musk despre laudele la adresa lui Hitler din partea chatbotului Grok?
Ce spune Elon Musk despre laudele la adresa lui Hitler din partea chatbotului Grok?